Indignare

Nu mai tin minte de cand am mai fost asa de indignat. Poate atunci cand Yuki mi-a adus cadou o soseta murdara de a lui tata, dar nici atunci nu m-am simtit atat de revoltat ca acum. Ma obisnuisem cu oamenii din casa, si cu Yuki. Toti imi recunosteau inteligenta superioara si isi dadeau seama ca in esenta EU sunt SEFUL, asa ca va dati seama ce surpriza am avut cand cu coada ochiului (eram pe balcon, cu treburi importante) am zarit ceva, cam de dimensiunea mea, plimbandu-se prin sufragerie, si am auzit-o pe mama vorbindu-i.



Si Yuki se vedea ca este afectat de noua prezenta, si incerca sa fie dragalas dandu-se pe langa mama. Eu insa mi-am dat seama din start care e solutia, si anume exterminarea directa si fara mila. Dar intrusul, pe care mai incolo am aflat ca il cheama Spam (numele meu e mult mai dragut, nu?) nu parea afectat nici de privirea mea ucigatoare, nici de plansetele lui Yuki cand s-a infipt in catelusul lui.



Am continuat sa il studiez. Ah! Daca privirea ar putea ucide...







Dar intrusul...aaa! Spam nu a tinut seama de semnalele clare care i le trimiteam, si direct inspre mine a venit. M-a luat un pic prin suprindere, dar ce m-a socat cel mai tare a fost mama, care m-a certat PE MINE cand i-am dat o laba peste coada. Adica intrusul vine nechemat inspre mine si tot eu sunt cel certat? In plus, era doar un avertisment, care sa il faca sa pastreze distanta, data viitoare... nu vreau sa va povestesc ce am planuit, ca poate citeste si Yuki si se sperie...