Wednesday, June 10, 2009

Maratonul Sterilizărilor

Bucureşti, sâmbătă şi duminică (13-14 iunie) – GIA (Group Initiative for Animals) organizează Maratonul Sterilizărilor, primul eveniment de acest gen.



Asociaţia GIA continuă campania iniţiată în luna aprilie “Animalele nu ştiu să calculeze, dar cu siguranţă ştiu să se inmulţească”. Au fost astfel sterilizate 40 de animale, câini şi pisici cu stăpân (ai căror proprietari au dorit operaţia neavand posibilităţi financiare) şi totodată fără stăpân.

“Maratonul sterilizărilor” se va desfăşura în Bucureşti, în zilele 13 şi 14 iunie a.c., la cabinetul veterinar Almavet (zona Iancului – Piaţa Muncii) şi în cadrul acestui eveniment asociaţia GIA oferă gratuit 100 de sterilizări pentru câinii şi pisicile cu sau fără stăpân (în cazul în care stăpânii nu îşi pot permite costurile operaţiei).

Prin urmare, în cadrul Maratonului Sterilizărilor sunt aşteptaţi toti cei care doresc să aducă pisicile şi căţeii de la bloc, de la serviciu sau de la şcoală, precum şi cei care doresc să işi sterilizeze animalele, dar nu îşi pot permite costurile. De ce este atât de importantă această mobilizare? Cifrele vorbesc de la sine şi relevă o realitate care trebuie să ne preocupe pe toţi: 100 de femele sterilizate nu vor mai da naştere în 2009 celor minim 800 de pui (un calcul optimist, deoarece căţelele nasc frecvent şi 10 pui, nu numai 8!). Să nu uităm că şi aceşti pui se vor înmulţi la rândul lor, sporind în cel mai scurt timp cu mii şi mii de noi exemplare numărul de animale de pe stradă.

Acest program contribuie la stoparea înmulţirii necontrolate a animalelor. O femelă poate da naştere până la opt-zece pui anual, până la sfârşitul vieţii. Dacă este destul de norocoasă încât să trăiască pe stradă 5 ani, poate aduce pe lume încă 40-50 de câini ai străzii. Dacă avem 500 de femele pe stradă, în 5 ani ele pot da naştere la 20.000-25.000 de pui, care la rândul lor vor da naştere altor pui!

Mulţi gândesc că toate animalele fără stăpân sunt născute pe stradă şi că este ceva în neregulă cu ele. Insă de multe ori aceste animale fără stăpân provin din casele oamenilor, fiind puii animalelor de companie care s-au împerecheat accidental sau cu ştiinţa stăpânilor. Aceşti pui nedoriţi ajung invariabil în stradă, abandonaţi în cutii, pungi, saci, prosoape pe la scările de bloc, la gurile de metrou, în faţa cabinetelor veterinare, în parcuri circulate; parte din aceştia supravieţuiesc, cresc şi se înmulţesc. O altă practică (des întâlnită la posesorii de motani) este eliberarea masculilor pe timpul nopţii pentru plimbări nocturne. Din păcate stăpânii nu se gândesc că masculii, câini sau motani, sunt şi taţii iresponsabili a multor pui născuţi pe stradă!

Realitatea este că în toată lumea se nasc prea multe animale pentru câte familii adoptive pot exista. De aceea controlul şi eliminarea posibilităţii înmulţirii haotice este singura metodă prin care putem ţine sub control populaţia canină şi felină, iar numărul animalelor fără stăpân poate fi redus în timp.

Din toate aceste motive, vă invităm să sterilizaţi gratuit unul sau mai multe animăluţe în cadrul Maratonului Sterilizărilor. Puteti face programările:

- pentru ziua de sâmbătă, 13 iunie, sunaţi la Raluca Simion, tel. 0767.808.407
- pentru ziua de duminică - 14 iunie, sunaţi la Delia Pirvu 0763.626.777

Citeste si:
* Pisicile nu simt nevoia de a avea urmasi
* Efectul operatiei de castrare

1 comment:

Ana-Maria said...

Buna informatia.In Constanta cand o avea loc aceste sterelizari?

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin