Bradul de Craciun

Poate nu stiati, dar eu sunt un catel monden.
Duminica dimineata inspre pranz (v-am zis ca suntem o familie de somnorosi) imi place sa imi iau brunch-ul la Starbucks la mall (si mamaaa ce scandal fac daca mama indrazneste sa ma lase cu tati ca sa dea o fuga prin magazine). Daca insa stam si mancam briose impreuna, si ne uitam la lumea din jur, sunt cat se poate de fericit.



Ce pacat ca vine iarna, si nu o sa mai putem sta pe terasa. Iar in mall cica nu putem merge, pentru ca pe usa este un anunt cu un caine mare, taiat cu o bara rosie. Eu m-am uitat la noi toti, si nu semanam niciunul cu poza infama, dar mama si tata se incapataneaza sa nu intre cand sunt cu mine. Tata oare sa fie cel care nu e lasat inauntru?

Dar duminica asta a avut loc un eveniment suplimentar: pe seara am mers sa vedem cel mai mare brad din Europa. Da, nu am mers sambata, pe 1 decembrie, la lansare, pentru ca a fost aglomerat si mie mi se face frica de multime, pentru ca in asa ameteala as putea sa ma pierd (si am si de ce sa imi fie frica, in seara aia 45 de copii s-au pierdut de parintii lor). In schimb am mers duminica, si ce brad frumos am vazut!

Maaare cat un bloc (cand i-am povestit lui Garfield a zis ca nu i se pare asa mare, ca el l-ar escalada cu usurinta) si cu o gramada de luminite. Ne-am uitat si am facut poze: