Pana si un motan genial ca mine poate sa greseasca. Dar trebuie sa fii un caracter puternic ca sa recunosti asa deschis. Ieri cand parintii plecau dis de dimineata la servici (stiti voi, locul unde se castiga Royal Canin), m-am crezut prea smecher. M-am fofilat nevazut si neauzit la locul meu secret de ascunzatoare, intre pat si noptiera, si am asteptat tacut sa se inchida usa. Pentru ca am adus fofilarea la rang de arta, nimeni nu si-a dat seama ca sunt in dormitor, si asa am ramas eu izolat.
Va dati seama? Eram in al noulea cer! Singur, aveam camera la dispozitie. Fara Yuki sa ma sacaie sa ne jucam, fara ca din 3 in 3 minute sa fiu trezit de cainele isteric care crede ca suntem atacati de fiecare data cand urca cineva pe scara, si ca urmare latra ca disperatul. Si apoi plange si ma intreaba ce cred ca s-a intamplat. Ma si vedeam dormind TOATA ziua fara nicio intrerupere. Fara sa fiu chemat de Yuki sa il ajut sa isi scoata jucariile din cos. Doar eu si pervazul. Si pauze doar sa mai beau apa si sa mai mananc un pic....
{Si aici a intervenit momentul de panica} Eu la 2 ore mananc. Apoi beau apa. Si apoi vizitez litiera, inainte sa ma culc din nou. Dar, stai! daca sunt inchis in dormitor, inseamna ca strachina de mancare e inchisa de partea cealalta a usii. Si apa la fel. Si litiera. Aproape mi-am pierdut cumpatul. Era cat pe ce sa intru in panica. Noroc ca am reusit sa raman stapan pe situatie. Si mi-am dat seama imediat cum trebuie sa ma razbun ca am fost inchis! Dar au vazut ei parintii cand s-au intors acasa ce surpriza le-am pregatit....
Thursday, March 26, 2009
Greseala lui Garfield
Labels:
garfield are cuvantul
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment