Trusa de prim ajutor

Acum aproape 5 ani, dupa nopti nedormite pentru ca Yuki cel mic tusea, dupa laringita + raceala la cateva saptamani dupa ce l-am luat, dupa alergaturi dupa farmacii veterinare pentru ca lui Yuki era rau de la ceva ce mancase, dupa gonit la urgente in toiul noptii pentru ca ... Yuki respira prea rapid, am devenit un pic paranoica in ceea ce priveste sanatatea sus-numitului patruped.

Apoi a aparut Garfield in vietile noastre, iar primele saptamani ale lui motanului la noi in familie au insemnat pe rand: hematom (ocazie cu care am invatat termenul), punctie (pentru eliminarea lichidului din hematom - inca un termen nou invatat - operatie care a presupus raderea in cap a bietului meu Garfield-puiut si care apoi s-a dovedit total gresita), ciuperca de piele pe cap (de la scaderea sistemului imunitar din cauza administrarii de anti-inflamatoare), ciuperca de piele pe barbie (vezi motivul mai sus). Toate acestea intamplate in interval de mai putin de o luna, timp in care am frecventat cam 4 doctori (care reuseau fiecare sa se contrazica intre ei) si am invatat nesperat de multe cuvinte din domeniul medical.



Nu este greu de inteles de ce imediat dupa aceea am dezvoltat un acut sindrom de paranoie, iar daca timpul mi-ar fi permis eram strict decisa sa urmez un curs de asistente, nu de alta dar eram deja ametita de atatia termeni, proceduri, reguli si simteam nevoia unei sistematizari pentru a reusi sa inteleg ce incearca doctorii sa le faca bietelor mele animalute. M-am multumit insa sa citesc tot ce am gasit pe net, si mi-am satisfacut nevoia de a ii sti in siguranta cumparind o superba trusa medicala de prim ajutor, pentru caini si pisici, la care nu m-am multumit doar cu continutul ei generic, ci am mai adaugat eu diferite ustensile si solutii.

Insa dupa un inceput de rau augur, Yuki si Garfield au devenit niste animale sanatoase tun (cred ca de la somnul prelungit pe care il exerseaza zilnic li se trage), iar vizitele la doctor au fost doar ocazionale si pentru lucruri marunte (o coada unsuroasa de motan sau cele 2 operatii de castrare).



Asa ca trusa medicala in care am investit atata pasiune a inceput o perioada lunga de stat deasupra unui dulap. Din cand in cand, era descoperita si eram certata ca "nu stiu pe ce sa mai dau banii si sa ii alint".

Acum cateva zile, seara, stateam pe canapea cu yuki in brate si il mangaiam alene pe burtica. Cand dau peste o galma, ceva tare la pipait. Aprind lumina, ma uit cu mai atentie, ceva negru rotund la Yuki pe stomac. Hait! Capusa imi zic. Cu cateva zile inainte fusesem la munte, asa ca avea toate sansele sa fi luat asa un musafir nepoftit (Frontline nu are totdeauna efect).



Chem ajutoare (imi e frica de scarboseniile astea), nu se vedea prea bine nefiind lumina naturala (iar Yuki cand simte ca vrem sa ii facem ceva incepe manevra SOPARLA - se unduieste in toate partile, incearca sa sara, scheauna, in fine, nu sta locului), si decidem sa aplicam tactica stiuta pentru capuse: alcool pentru a o ameti, si apoi tras cu atentie cu penseta, pentru a nu ii lasa capul inauntru.

Un urlet canin marcheaza momentul in care am scos ce era acolo, care de fapt s-a dovedit a fi o coaja groasa cu sange inchegat, de la o rana maricica pe care a capatat-o probabil in excursie. Si atunci s-a vazut eficacitatea trusei de prim ajutor: dezinfectat (de uz canin)? Avem! Compresa (sterila!)? Avem! Crema de galbenele? In afara trusei, avem!

Morala: e bine totusi sa ai un minim necesar de prim ajutor in casa. Just in case!