Friday, March 13, 2009

Pisica are grija de tine

Ai observat probabil ca pisicile au tendinta de a se aseza pe acea zona a corpului care are probleme. Sunt ca niste medici draguti si blanosi care identifica imediat, fara analize si stetoscop cauza disconfortului tau. Am avut un motan la un moment dat care atunci când ma simteam rau ma pazea ca un sfinx si nu lasa pe nimeni sa se apropie de mine. Dormea noaptea întotdeauna pe picioarele mele si stia el de ce, caci ma dureau mereu foarte tare.



Este incredibil dar adevarat. Se pare ca au un al saselea simt care le învata unde si cum sa se aseze, sa toarca si sa te maseze usor cu labutele lor ca sa nu te mai doara.

Functia terapeutica a pisicilor a fost descoperita înca din antichitate când egiptenii cresteau pe lânga casele lor multe pisici considerând ca au capacitati vindecatoare. În timp, cercetari întreprinse mai ales în Statele Unite au identificat rolul miraculos al pisicilor în spitale, în aziluri de batrâni, în cresterea si dezvoltarea copiilor.

Prezenta unei pisici, sau a unui animalut de companie în general (în functie de preferinte) determina o mai buna stare de spirit, reduce stresul si anxietatea. Oamenii bolnavi care simt caldura si mângâierea unei pisici uita de problemele lor si se stie ca daca nu te concentrezi pe rau si reusesti sa te detasezi si sa ai gânduri pozitive vindecarea se face mai repede si mai usor.

O pisica jucausa, zglobie, amuzanta te face sa râzi, iar râsul are puteri vindecatoare miraculoase. Cercetatori britanici au evidentiat faptul ca raceala si gripa apare mai rar în cazul copiilor care au acasa o pisica; savantii americani completeaza teoria spunând ca oamenii care au pisici acasa au mai putine probleme legate de tensiune, circulatie sau exces de colesterol si prezinta mai putine tulburari ale ritmului cardiac. Se pare ca prezenta afectuoasa a pisicilor reduce stresul, nervozitatea si insomniile.

S-a constatat, de asemenea, ca, daca într-un azil de batrâni, care sunt în majoritate bolnavi, sunt introduse animale de companie, în special pisici, acestia devin mult mai veseli si mai energici pentru ca nu mai sunt la fel de absorbiti de bolile lor ci au o noua preocupare, un nou subiect de discutie, o noua responsabilitate, o noua bucurie.

Toate aceste aspecte au fost evidentiate de catre cercetari stiintifice dar le poti observa si tu cu ochiul liber. Pisicile au într-adevar efecte senzationale pentru confortul psihic si bunastarea fizica a oamenilor, secretul consta în armonia relatiei om-animal. Pisica este capricioasa si nu-si raspândeste binefacerile decât asupra celora care se poarta frumos cu ea.

Articol preluat de pe egirl.ro

No comments:

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin